Adus de Victor Pițurcă la Steaua, Dorel Stoica este dorit acum din nou de același antrenor, însă la Universitatea Craiova! Fotbalistul este și el de acord cu transferul, însă cel care se opune este patronul Gigi Becali.
După demisia fostului selecționer din Ghencea, Dorel Stoica parcă a cedat psihic! Nu-i mai arde de fotbal, nu-i mai ies deloc pasele și nici gândul că joacă la Steaua nu-l mai mulțumește ca la început! După ce s-a înțeles cu Adrian Mititelu, fostul selecționer l-a contactat imediat pe jucătorul stelist: „Dorele, te vreau la Craiova! Vrei să revii?”. Răspunsul fotbalistului a fost afirmativ: „Nu mai pot sta aici! Nici nu mi se mai dă atât de multă atenție! Mă simt îndepărtat de la echipă. Nu mi se mai acordă deloc încredere”, a fost răspunsul care l-a bucurat pe Piți.
Ilie i-ar da drumul, Becali nu
Meciul slab al lui Dorel Stoica la Zürich a fost picătura care a umplut paharul! Ilie Dumitrescu a fost plin de nervi din cauza prestației lamentabile a elevului său și l-a înlocuit cu Anghelov în minutul 54! După finalul meciului cu Grasshopper, telefonul lui Dorel Stoica a sunat din nou, la celălalt capăt al firului fiind tot Victor Pițurcă: „Nu te mai las acolo! O să rezolv cumva acest transfer și o să te aduc la Craiova!”, a fost mesajul antrenorului. Fotbalistul s-a conformat, iar în cursul zilei de ieri, acesta, împreună cu Ilie Dumitrescu și patronul Becali, a programat o discuție pe tema transferului la Universitatea Craiova. Tehnicianul roș-albaștrilor nu ar avea nimic împotriva acestei mutări, însă cel care se opune este chiar latifundiarul din Pipera!
Gigi nu-l lasă din orgoliu
De ce se împotrivește Gigi Becali? Surse din anturajul lui Victor Pițurcă au dezvăluit că, după ce acesta a plecat din Ghencea, cei doi au avut o convenție! „Dacă Piți pleacă în altă parte și are nevoie de Dorel Stoica, Gigi a spus că-i va da drumul gratis! Acum, că Pițurcă a plecat la Craiova, din orgoliu și pentru că Mititelu nu s-a ținut de cuvânt în transferul lui Andrei Ionescu, Gigi Becali nici nu vrea să se gândească să-l lase gratis în Bănie. Nu ar vrea nici să întărească Universitatea, pentru că deja se poate vorbi de rivalități între cluburi”, au dezvăluit sursele ProSport.
5 meciuri a evoluat mijlocașul Dorel Stoica în tricoul roș-albastru
„Grăsuțul” Ricardo, în locul lui Dorel
După ce s-au înțeles cu Galamaz și Bilașco, steliștii mai au în vizor câțiva jucători de la Urziceni! Pe lista lui Ilie Dumitrescu se mai găsesc Ricardo (foto), Apostol și Marinescu. Mutarea se va discuta după finalul acestei etape, când întrecerea internă va fi întreruptă din cauza meciurilor disputate de echipa națională a României. Forma slabă pe care Dorel Stoica o traversează l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să se reorienteze! Brazilianul Ricardo Gomes este fotbalistul pe care roș-albaștrii au pus ochii! Singurul impediment în calea transferului îl prezintă greutatea jucătorului, care, după ce a refuzat să se prezinte la antrenamentele ialomițenilor, are un surplus de aproximativ opt kilograme! Pe lângă brazilian, Ilie Dumitrescu i-ar mai dori pe mijlocașii Marinescu și Apostol. Primul este dispus să accepte oferta roș-albaștrilor, însă al doilea refuză momentan, motivând că are o ofertă mai tentantă din străinătate!
Ce se întâmplă cu Bilașco și Galamaz?
Cei doi jucători și-au dat deja acceptul să evolueze în culorile roș-albastre. În aceste zile, Gigi Becali și Bucșaru au stabilit o întâlnire cu scopul realizării acestor transferuri! Foarte probabil, cei doi vor mai evolua și în această etapă pentru Unirea Urziceni, apoi vor semna cu trupa lui Ilie Dumitrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER